Cuplul Ţicău-Mantale: Legea, la cutii mici. Pentru fiecare, altfel!


din seria : La Tâncăbești, cand “lumea strâmbă” își trage apa la picioare!


Episodul 24

Postat la: 22.11.2013 – Jurnalul de Ilfov

de Eugen Dichiseanu


Dezvaluiri

Cuplul Ţicău – Mantale și cazul Tâncăbești


Promoţie! Absolut specială! Pentru aceeași cauză, în funcţie de interese, avem 3,4,5, legi, într-una! Un sortiment extrem de variat, vă așteaptă să îl descoperiţi! Dreptate sau nedreptate, ambele sunt la fel de legale.

Dragi români, poftim de luaţi o lege nouă! O contrazice pe cea veche? Nu-i bai. Tribunalele vă așteaptă. Sentinţe, peste ani în șir? Un  fleac! Dar nu mai durează mult. Câteva mandate… 

Mulţi ani după ’89 am traversat așa numitul „vid legislativ”. Cu multe victime. Cu autori ai jafului și tâlhăriilor uitaţi de justiţie. Explicaţia „Nu avem prevederi legale” era servită la tot pasul, de către oamenii sistemului. Care mai de care – super „specialiști” în materie de drept, de constituţie, de norme democratice, de exemple ale lumii pe care le-am putea adapta, pentru noi. 

Cât am progresat, până acum? N-am sărit de genuchiul broaștei. Ne-am abonat la statutul primului loc, din coada Europei.    

Coșmarul confuziilor legislative

Astăzi, suntem într-o etapă nouă. La fel de ciudată și scandaloasă. Cea a supremaţiei legilor încurcate. Multe, dese, dar mai ales, neclare. Se mai și bat, cap în cap. Ieri erai protejat de o normă? Azi ești sacrificat de „un nou cadru legal”. 

Câteva exemple: Legile împropietăririi, cele ale restituirii proprietăţilor, ale taxelor fiscale, ale compatibilităţii demnitarilor sau aleșilor locali, ale echităţii și recalculării pensiilor, ale regimului construcţiilor, ale finanţării partidelor, ale accesului la fonduri europene, ale adopţiilor…

Lista e lungă. Cât o boală fără leac. 

“Cutiuţa nouă – o șansă pentru viitor”! 

„Te așteaptă surpriza, plăcerea, bucuria biruinţei. Câștigi, cu cea mai mică cheltuială! Alege acum cutia nouă! În ea găsești aceeași lege, care i-a dat altuia un drept. Neanulată. Și acel drept va trece la tine. O șansă pentru restul vieţii tale”! 

E “destinul” actual al cuplului Ţicău – Mantale. Sunt înscriși în realitate, în lecţia de marketing și publicitate aiuritoare, care acum a luat avânt.  

Tâncăbești și legile noi! Proaspete!  – Gata feliate! 

De cealaltă parte, dacă ai avut neșansa înscrierii într-o lege veche, ești victimă sigură. Ai soarta pecetluită. Cum e cazul fraților Parfenie, concesionarii Lacurilor Tâncăbești, pentru o perioadă de 49 de ani.

Ei administrează legal și zona de protecţie a apei. Însă, noi proprietari au obţinut acte de posesie pentru terenuri care includ această zonă. Sunt Ţicău, Mantale, Jean Valvis și alţii, cărora realitatea legislativă recentă le-a consfinţit cu documente acest drept.

Același stat, care deţine în arhive exact opusul ei. La fel de concret. Și cu prevederi neabrogate.       

Marș de-aici! În numele confuziei legislative! 

Justiţie? Nu la noi. Pentru fraţii Parfenie, afacerea lor piscicolă, legală,  munca, traiul de zi cu zi au devenit un coșmar. În schimb, noii potentaţi au căpătat confortul averii și fasonul ei strălucitor.

În plus – și nicidecum întâmplător – au posturi de succes în ierarhia statului.

Reamintesc, pentru cei care au uitat:

Ţicău e acum procuror la Consiliul Europei.

Mantale e consul general al României în Franţa, la Strasbourg.  

Nu principiul proprietăţii e contestat

Spun asta răspicat, împreună chiar cu victimele acestui caz. Vlad și Ovidiu Parfenie demonstrează, cu documente, ilegalităţile comise de proprietarii de terenuri. Actele măsluite sunt cu ghiotura. Le-aţi aflat, în acestă anchetă serial. Și mai sunt altele, nepublicate încă. Prin ele, rechinii imobiliari și-au trecut în posesie și zona de protecţie a lacurilor. 

Încă o dată: aici, nu principiul proprietăţii e contestat. Ci modul gangsteresc de dobândire a ei. Graţie confuziei legislative și cu concursul, greu de explicat, al unor funcţionari ai statului.  

Legalitate? Da. Cea “veche”, din arhive 

În realitatea de pe teren, ba! E important de știut că se află arhive ale instituţiilor statului care păstrează decizii, luate cu timp în urmă. În baza legilor așa zis “vechi” și care n-au fost anulate.

Ele sunt în vigoare. Numai că trebuie aplicate. Dar pungașii se fac că nu le văd, sau n-au aflat de ele. Pentru ei, “nu se egzistă, alea”. În consecinţă, fac tot ce vor. Iar la ticăloșii, greu să fie depășiţi.  

Tâncăbești – o “fabrică de pește”

Încă din vremea comunismului, Tâncăbești a fost o amenajare piscicolă. Nu un lac de agrement. Aici nu s-a dat nimeni cu vaporașul, ca pe Herăstrău, sau cu șalupa, ca la Snagov. Și nici nu s-au construit clădiri cu debarcader sau cu pontoane de ieșire, la apă. 

Dar, câștigurile mari de pe urma afacerilor imobiliare au înfierbântat minţile și jocurile în forţă, ale speculanţilor de terenuri. Lor li s-au adăugat funcţionarii de stat, cu poziţii înalte în ierarhia administrativă și a structurilor naţionale de putere. 

Din această ultimă categorie face parte cuplul Ţicău-Mantale.      

Asta e legea mea. A ta, nu mă interesează! 

E legea celui mai tare. E legea junglei, a răpitorului, în ape tulburi. Totul se reduce la: “Să am. Eu să am! Lucrul e legal, al tău? Tot legal, va fi al meu”! 

Ţicău era parte din configuraţia sistemului de justiţie, ca procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii. După asta, a devenit consilier al  procurorului general Laura Codruţa Kovesi. 

Cert este că Daniel Ţicău și Mioara Mantale au devenit proprietarii unei suprafeţe de 1.000 mp, cu o casă de vacanţă ridicată exact peste zona de protecţie a lacului. 

Construiește frate, după cum te taie capul

Nu dai socoteală nimănui. Eventual plătești o amendă. Apoi, statul de drept te va păsui un an, doi, să faci orice manevră poţi, pentru a intra în legalitate. Câteva avize, de ici, de colo. Ai timp. 

În cazul nostru, un avocat proprietar de terenuri, Cristea Ștefan, își alipește și dezmembrează, succesiv, parcelele deţinute.

Astfel, vecinătăţile iniţiale dispar.

Ele sunt înlocuite în așa fel, încât istoria lor veche, de arhivă este modificată cu una nouă, potrivit intereselor lui. Legea i-a permis.

E adevărat, cu concursul unei birocraţii fie mioape, incompetente, fie corupte. 

De la Cristea a cumpărat terenul și bojdeuca cuplul Ţicău-Mantale. La ei, promoţia cutioarelor fermecate a funcţionat. 

La fraţii Parfenie, nu. Au fost după legea veche.

(va urma)


One thought on “Cuplul Ţicău-Mantale: Legea, la cutii mici. Pentru fiecare, altfel!

  1. Pingback: Anchete Jurnalul de Ilfov 2013 | Complexul Two Lakes Two Brothers ® Tâncăbești

Leave a Reply