Final strălucit al competiţiei internaţionale “Gala Crapului Românesc” – 11 August Jurnalul de Ilfov 2013


Eveniment

Postat la: 16 August 2013 – Jurnalul de Ilfov

de Eugen Dichiseanu


Tâncăbești – arena consacrată celor mai mari concursuri de pescuit sportiv, din România

Glorie, titluri, participări remarcabile și premii importante – la “MEETCARP ROMANIAN AWARDS”, sau “Best 5”, (ediţia a III-a). Concursul și-a căpătat faima, sub oricare dintre aceste denumiri. Iar Tâncăbeștiului i s-a dus vestea, din SUA până în Europa, Asia, Orientul Apropiat, Africa. După 120 de ore de pescuit non stop, a urmat spectaculoasa festivitate de premiere.

Locul I și marele premiu – 10.000 de euro                                          

Câștigători? Echipa mixtă: Adel Abbara (Liban), Motaz Nabil Mohamed Ali (Sudan) și Marian Constantin (România). 

Au concurat, dar au și sponsorizat un sector de concurs cu un premiu în bani, de 1.000 de euro. În plus, au oferit fiecărei echipe participante fructe prospete de „5 Stele” – libanezul fiind patronul societăţii comerciale „Abbara”, din Ilfov. 

Locul II și în februarie viitor – în  Texas!

Dorin Robitu și Ciprian Dudilă au câștigat un voucher de 2.000 de euro ce le asigura un loc in februarie 2014 la competiţia “Texas 44 Carp & Buffalo Challenge”. Acolo, primesc pachetul integral de participare la concursul cu premii de 50.000 $, echipa trebuind doar sa isi achite transportul.

Locul III – produse “DIEM” și “CPK” 

Premiul are o valoare cumulată de 1.500 de euro. El a fost adjudecat de echipa alcătuită din Robert Șorban, Răzvan Garcea și Cosmin Bănică (România). 

Premii, pe sectoare

Sectorul “CC MOORE”.

Recompensa e de 1.500 €, în produse.

Câștigători? Reprezentanţii Marii Britanii – Rob Huges și Harry Charrington. Captura lor? 62,50 kg – cei mai mari 5 pești. Englezii au cedat premiul, în favoarea unor pescari tineri, aleși de către organizatorii acestei competiţii.

Sectorul “FOX”.

Premiul are valoa­rea cumulată de 1.500 €.

Câștigători: Dan Mari­nescu și Laurenţiu Marin (România). (”Best 5”, de 61,50 kg).

Sectorul “ABBARA”.

Recompensa? 1.000 €, în bani.

Au câștigat Dan Bădarcea, Radu Bădică si Radu Lixandru. (”Best 5”, de 60,01 kg). 

Captura competiţiei, premiată cu 5.000 €

Mihai și Larisa Nederi (România). Sunt soţ și soţie. Trofeul lor a avut 16,48 kg. 

Larisa spune că la un moment dat, a pierdut șirul zilelor petrecute pe malul lacului. Ea a prins marele crap, care le-a adus în casă cei 5.000 de euro. Anul ăsta au pierdut locul I, dar vine ea, ediţia viitoare.

Invitaţi de onoare

Vasile Dumitru, director general al Complexului Sportiv Naţional “Nicolae Navasart” din Snagov, locul unde crește tradiţia kaiacului și canoei românești. 

Primarul comunei Snagov, dl. Marian Oancea, care a primit “Premiul de Excelență” din partea organizatorilor, s-a adresat campionilor și gazdelor:

«Vă mulţumesc că m-aţi invitat la “Gala Crapului Românesc”. Am venit cu cea mai mare plăcere. Este o competiţie importantă din calendarul pescuitului sportiv românesc și din lume. Vă felicit pentru numărul deosebit de mare de echipe participante la acest concurs internaţional. Vă urez  mult succes la toate competițiile la care veți participa. Vă așteptăm la ediția următoare a acestei gale și vă doresc “fir întins”, mereu!».

(Eugen Dichiseanu)

Leave a Reply