Piscicultura

Ihtiologie

Crapul Romanesc

              In ceea ce priveste aceasta specie atat de apreciata la noi prin cele doua forme de crap: crap salbatic si crap de cultura,  putem afirma despre crapul salbatic ca este un adaptat al conditiilor naturale, capatand forma care ii asigura un maximum de mobilitate, il ajuta la obtinerea hranei naturale, poate lupta contra valurilor si a curentilor, se poate apara impotriva rapitorilor.

           În România, crapul sălbatic se întâlnea în toate apele interioare până la altitudinea de 450 m. Condiţiile cele mai bune pentru reproducere şi creştere le ofereau bălţile permanente din zona inundabilă a Dunării şi Delta Dunării.

 Crapul Romanesc

          Crapul salbatic de Dunare prezinta trei varietati: gibossus (crapul ghebos) – foarte raspandit in baltile Dunarii; hungaricus (crapul saltaret) – capul mic, corpul foarte alungit, mai mult cilindric, traieste in Dunare si oblongus (crapul lung) – capul mare, corpul lung, subtire si ingust, traieste in ghiolurile Deltei.

           Strămoşul sălbatic al crapului comun îşi are originea în bazinele mărilor Negre, Caspice şi Aral cu dispersie în est până în China şi în vest până în Germania.

          În Europa, creşterea crapului a fost iniţiată de către romani şi dezvoltată mai târziu în cadrul mănăstirilor creştine. În decursul secolelor, ca urmare firească a preocupărilor privind creşterea crapului, s-au efectuat şi lucrări de selecţie soldate cu realizarea celor 3 rase principale de crap de cultură: Lausitz, Galitia şi Aischgrund. La noi sunt denumite popular crap cu solzi, crap oglinda sau Salonta si crap golas.

           Primele două rase sunt importate în România în sec. XIX şi populate, iniţial la Salonta şi ulterior la Cozmeni (Cernăuţi) şi Stăuceni (Botoşani). În prima jumătate a sec. XX aceste rase sunt dispersate în toate crescătoriile existente. Datorită încrucişărilor necontrolate, în crescătoriile actuale se poate considera că nu mai există rasele pure Lausitz şi Galiţia.

            Atât în România, cat şi în alte ţări, s-au creat în mod deliberat sau întâmplător multe rase, linii şi forme locale de crap de cultură cu însuşiri bioproductive diverse.

           Crapul de cultura a fost obtinut printr-o selectie, tinandu-se seama de folosirea cu maximum de randament a hranei suplimentare, de satisfacerea unor pretentii ale consumatorilor, de acumularea maximului de carnozitate in detrimentul partilor necomestibile, de inregistrarea unor sporuri de crestere maxime.

          Rasa Lausitz provine din Germania (Saxonia) si este caracterizata printr-un cap mic, un profil drept si un corp acoperit complet cu solzi. Este adaptata la apele mai reci.

          Rasa de Galitia a aparut in sec. XIV de unde s-a raspandit apoi in Bohemia si Germania. Are ca principala caracteristica existenta unui sir de solzi dispus pe partile laterale ale corpului golas.

           Aischgrund este o rasa originara din Germania (Bavaria) si prezinta un corp ghebos, golas, cu cativa solzi in apropierea liniei dorsale si la baza aripioarelor anale si ventrale. Are o crestere rapida si se preteaza cresterii in apele mai calde.

           Prin incrucisarea raselor Lausitz si Galitian cu crapul salbatic de Olt a luat nastere rasa de Dumbrava-Sibiu. Este crescut mai mult in vestul tarii.

           Crapul de Moldova – Podul Iloaiei este obtinut prin incrucisarea unor rase provenite din Ungaria, Ucraina si Iugoslavia cu crapul salbatic de Siutghiol. Se creste in special in Moldova.

           Crapul de Frasinet s-a obtinut prin incrucisarea unor rase importate din Ungaria, Iugoslavia si URSS cu crapul de Cefa.

Crap de Frasinet - CCDP Nucet

Crap de Frasinet – CCDP Nucet

Crapul de Frasinet are o forma gheboasa fiind destinat cresterii in sudul tarii in zonele deluroase si submontane. Crapul de Seleus a fost obtinut din crapul de Ineu prin incrucisari repetate cu diferite rase importate, fiind crescut mai mult in vestul tarii. Metisii obtinuti sunt in general rezistenti la boli, avand si un indice de crestere superior.

Obtinerea de hibrizi prezinta interes pentru piscicultura insa caracterele obtinute sunt valabile doar pentru prima generatie si nu sunt stabile ereditar. In conditii naturale, intre diferitele specii si chiar genuri de pesti se obtin hibrizi viabili, dar hibridarea in mediu natural duce in timp la disparitia speciilor incrucisate.

Hibrizii care raman fecunzi (cazuri rare) in conditii naturale nu se incruciseaza intre ei, ci cu formele parentale, deoarece numarul hibrizilor este foarte redus.

Crap albatic

Crapul salbatic

În apele naturale crapul sălbatic creşte relativ repede. Cel mai mare exemplar pescuit la noi în ţară a avut 27 kg şi 110 cm lungime. Ritmul de creştere la crapul de cultură este mai rapid datorită alimentaţiei suplimentare cu furaje şi condiţiilor favorabile de mediu create în heleştee.

Crapul sălbatic fiind omnivor se hrăneşte cu hrană vegetală: fitoplancton, plante acvatice, resturi de plante submerse şi seminţe de plante şi cu hrană animală: zooplancton, bentos (viermi, larve, insecte, moluşte, icre, pui de peşte etc).

Crapul sălbatic începe să se hrănească de la 10 – 12 0C, mai intens la 20 – 26 0C şi se opreşte din hrănit la 7 – 8 0C. De la 14 – 15 0C începe să se cârduiască, iar la 15 – 16 0C poate avea loc uneori chiar reproducerea acestuia, deşi în mod normal aceasta se petrece între 18 – 20 0C în lunile mai-iunie.

Navod

Piscicultura

La baza , lacurile Complexului Tancabesti au constituit ferma piscicola in sine, si este normal sa discutam si despre prima activitate a Complexului si anume – Piscicultura.

Productia economica de crap

Metoda clasica de crestere a crapului este in bazine de pamant (helestee, iazuri), productia de peste fiind diferita in functie de conditiile de mediu pe care le ofera bazinul piscicol si conditiile oferite de ferma piscicola.

Conditiile geografice, conditiile pedo-climatice in care sunt amplasate bazinele piscicole, dar si infrastructura existenta a fermei precum si distanta fata de piata de desfacere sunt factori determinanti in succesul afacerii. Principalele sisteme de crestere a crapului sunt:

 1. Productii extensive care se bazeaza doar pe productivitatea naturala a bazinului fara a interveni cu furaje suplimentare. Hrana crapului de bazeaza pe plancton, larve, viermi, vegetatie. La aceasta metoda nu se pot depasi productii de 250 – 500 kg peste/ha.

Acest sistem de cresterea se preteaza in lacurile cu suprafete mari unde nu este rentabila furajarea si stimularea cu ingrasaminte a productivitatii naturale si in lacurile de acumulare pentru alimentarea cu apa a localitatilor unde nu este permisa furajarea pestilor.

 2. Productii semiintensive in care se intervine cu ingrasaminte (organice sau chimice) pentru stimularea productivitatii naturale a bazinului (zooplancton si fitoplancton) si se utilizeaza ca hrana suplimentara furajele clasice – amestec de cereale cu sroturi de soia sau floarea soarelui.

Acest tip de crestere se preteaza in bazinele piscicole cu suprafete intre 15 – 100 ha. Productia de peste poate varia intre 600 si 2,000 kg/ha in functie de sursa de apa, volumul de apa al bazinului si calitatea furajarii.

Acest sistem de crestere este cel mai des utilizat in tara noastra prezentand mai putine riscuri ale intoxicatiei pestilor cu amoniac/nitriti datorita productiilor relativ mici pe volumul de apa.

 3. Productia intensiva este mai pretentioasa si necesita mai multa atentie in privinta calitatii apei. Nu se utilizeaza ingrasaminte deoarece calitatea apei se poate degrada rapid. In acest caz hrana pestilor se bazeaza doar pe furaje granulate cu un nivel adecvat de proteina pentru fiecare specie in parte.

Un factor deosebit de important este debitul de apa ce primeneste bazinele, dar si aerajul (oxigenarea) apei pentru a evita astfel intoxicatia cu amoniacul rezultat din metabolismul pestilor si din degradarea furajelor neconsumate. Debitul de apa se calculeaza in functie de productia pe care dorim sa o realizam. Productia intensiva se poate realiza in helestee cu dimensiuni mici de pana la 1-2 ha deoarece la aceste suprafete se poate controla si interveni usor asupra calitatii apei si a oxigenului solvit.

O alta varianta a productiilor intensive sunt vivierele sau custile flotante ce pot fi amenajate pe cursul unui rau sau pe suprafata unui lac. In sistemul intensiv se pot realiza productii intre 2,000 kg /ha – 20,000 kg/ha.

 4. Productiile superintensive se pot realiza numai in sisteme cu recirculare si termostatare a apei. Productiile in acest sistem sunt mai mari de 20,000 kg/ha dar necesita o investitie initiala destul de mare.

Sistemul superintensiv se realizeaza de obicei in hale cu bazine din fibra de sticla iar sistemul este foarte complex avand nevoie de pompe pentru recircularea apei, filtre de particule, filtre bilologice unde se neutralizeaza amoniacul si nitritii rezultati din metabolismul pestilor, filtre cu ultraviolete pentru distrugerea germenilor patogeni si sisteme de incazire si racire a apei.

Demarajul de crestere este foarte mare datorita mentinerii temperaturii constante a apei, lucru care mentine metabolismul pestelui in parametri ideali de unde rezulta o digestie buna, o conversie a furajului buna, deci o crestere rapida.

 La noi in tara, tipul de crestere al crapului in policultura, in sistem semiintensiv, in ciclu de 3 ani, incepe sa devina neprofitabil, iar majoritatea acvacultorilor incep sa acorde o atentie mai mare furajelor si calitatii apei, scurtand astfel ciclul productiei la 2 ani. Inainte de populare bazinele se tin o iarna intreaga pe uscat si se administreaza clorura de var in zonele de baltire.

La gura de alimentare se monteaza o sita metalica pentru a impiedica patrunderea altor specii de pesti care pot prada puietul (biban, ghibort, salau) sau care pot fi concurente la hrana (caras, rosioara etc). Puietul de crap introdus va fi de rasa sau hibrid cu un demaraj bun de crestere iar furajele administrate vor fi de tip extrudat cu minim 35% proteina bruta.

Furajarea trebuie facuta in doua tainuri la interval de 12 ore. Pentru a evita aglomerarea pestilor la masa de furajare si pentru consumul egal de catre toti pestii sunt necesare 10-15 mese de furajare /ha. Pe timpul cresterii puietului trebuie prevenita aparitia fenomenului de inflorire a apei datorat dezvoltarii explozive a algelor si vegetatia submersa si plutitoare.

Este foarte important ca greutatea medie a puietului de o vara sa ajunga la 120 g pentru ca in anul doi de crestere sa putem realiza crap de consum cu o greutate de 1100 –1500 g. La productiile ce depasesc 2,000 kg/ ha aeratoarele sunt obligatorii.

Productiile difera de la o ferma la alta. In anul doi de crestere se trece de la furajele granulate la cele de tip clasic din motive economice dar si datorita faptului ca in helesteele de crestere, mai mari de 2 ha, pierderile furajului granulat in masa apei sunt mari. Cresterea crapului pentru consum este mai economica in bazinele de 15 – 40 ha in care se realizeaza o productie de 2,000 kg/ha.

Administratrarea furajelor in luna aprilie si inceputul lunii mai se face la adancimea de 50 – 60 cm deoarece apa este mai calda si consumul furajului este mai bun. De la jumatatea lunii mai se muta mesele de furajare la adancimea de 150 – 170 cm. Rezultate bune se pot obtine cu o reteta clasica cu

40% srot floarea soarelui,

10% srot soia,

30% grau,

20% porumb adminstrata incepand din luna aprilie pana in luna iulie, apoi se merge pe un procent de :

25% srot floarea soarelui,

5% srot soia,

30% grau si

40% porumb.

In concluzie se pot face productii in ciclu de doua veri daca acordam atentie calitatii apei si furajului. Calitatea apei este un factor foarte important asupra productiilor piscicole.

Orice incarcare a apei cu amoniac si nitriti scade considerabil ritmul de crestere al pestilor iar la concentratii mari se produc mortalitati in masa.

Amoniacul (in forma NH3) este neurotoxic. Acesta se absoarbe in sange la nivelul branhiilor si afecteaza creierul. In concentratii mari distruge branhiile si provoaca hemoragii la baza inotatoarelor. Contrar conceptiei generale, amoniacul rezultat din metabolismul pestelui se elimina in proportie de aproape 90% prin branhii, si doar restul prin rinichi.

Ca simptome ale intoxicatiei cu amoniac enumeram agitatia, inotul pe o parte, gura si opercule deschise, branhii de culoare inchisa sau deschisa (la extreme), hemoragii, decolorarea pielii,respiratie accelerata.

Nitritii (NO2), sunt mai putin toxici decat amoniacul, iar in concentratii mici nu afecteaza vizibil pestele, dar ii incetinesc ritmul de crestere. Nitritii se leaga de hemoglobina formand methemoglobina, care nu transporta oxigenul la celule. Ca un prim simptom in aceasta afectiune este inotul pestilor la suprafata si colorarea branhiilor in brun.

Novacul

Novacul

Denumirea stiintifica: Arystichtys nobilis. In engleza: bighead carp

 La noi i se mai spune si sanger datorita culorii pe care o capata dupa ce moare. Poate ajunge la dimensiuni impresionante, recordul in Asia depaseste 100 kg neoficial si aprox. 80 kg oficial. La noi in tara, a fost pescuit un exemplar de 68 kg.

 Introdus din China si URSS odata cu tenul si fitofagul, novacul este un peste specific crescatoriilor. Contrar denumirii pe care i-o dau unii de “fitofag”, novacul este preponderent zoofag, hraninde-se in special cu organisme si microorganisme de tipul puricilor de balta.

In cazuri in care masa zooplanctonului este redusa, acest peste apeleaza ca supliment dietetic la bentos- stratul nutritiv de pe fundul apei- fapt ce justifica, cel putin in parte, afirmatiile celor ce pretind ca ar fi prins sanger la rama.

 Introdus in anii 80 in Statele Unite pentru “controlul” algelor microscopice ce invadasera apele americane, novacul este acum un mare inamic al ecologistilor datorita amenintarii aduse speciilor autohtone pe care le concureaza la hrana si areal.

 Desi se spune ca nu se reproduce in stare salbatica la noi in tara, exista totusi marturii ca acest lucru se intampla atat in lacuri cat si pe rauri, in Delta Dunarii s-au prins exemplare de novac mai mic de un an care nu aveau de unde sa provina, la fel in lacuri in care nu se mai facusera populari de cativa ani au aparut generatii de novac mic.

 Calitatea carnii este mult mai apreciata decat cea a fitofagului asa ca novacul a castigat mult teren in piscicultura fata de fitofag. Capul de novac este considerat o mare delicatesa in China si Taiwan.

 Ca pescuit are aceasi problema ca toti “chinezii”, lipsa de apreciere in fata pescarilor sportivi desi, datorita taliei impresionante poate face deliciul unui pescuit. In Japonia se pescuieste cu momitor si rig foarte scurt cu carlig mare si momeala flotanta. In momitor se pune paine framantata cu faina de peste, purici de balta si alte “mirodenii”.

Jump Fito

Bibliografie :

“Cresterea crapului” de prof. Grozea Adrian si prof. Bura Marian

“Crapul de crescatorie in timpul verii” de  prof. Adrian Grozea

One thought on “Piscicultura

  1. Pingback: anybunny.mobi/latest/

Leave a Reply